Nu, nu-i trecut de 1, dar pe la muncă fiind scriam ceva despre premiile Grammy şi, ce să vezi, mi-a dat asta la relaţionare. La melodia asta n-am avut răbdare să ascult niciodată varianta originală, mereu mă întorc la unplugged.
Cui îi place să se dea în leagăn cu ochii la stele mâna sus. Hai, un degeţel măcar.
Update
A, uite, trecut de 1 si un sfert. Mi-am pus ceasul sa sune la 6 si desigur, ma infurii ca nu pot adormi. Poate nici nu ma mai culc. Am avut revelatia ca ar fi trebuit sa ma duc direct in oras. Ador sa mi se lipeasca ochii de somn la munca din cauza sau gratie vreunei petreceri.
M-as juca un pic de-a cuvintele, desi n-am idei. Giz, am devenit blogger. Dar nu unul din ala cu tematica socio-politica. Nu. Postarea asta parca e un jurnal de adolescent. Pathetic, ca la americani? Nu ca as fi scris eu vreodata prea mult într-un jurnal, deşi recunosc, am început mai multe. Îmi amintesc de un jurnal scris într-un caiet studenţesc de 100 de file cu coperţi de carton. Din alea gen registru, care erau foarte căutate. Că doar nu era să le folosesc la şcoală. Acolo aveam un caiet la cel putin trei materii. În afara celor de română şi mate.
Ar fi trebuit să-mi fac şi unul de fizică. Dar pentru că nu aveam, am prezentat caietul unui coleg la control. Proful s-a prins că nu-i al meu şi ca să mă toarne, mi-a cerut şi alte caiete. Şi atunci, frumos, i-am luat toate caietele din geantă, le-am rupt prima pagină şi i-am spus profului că eu nu mă iscălesc pe caiete. Nu mai ştiu dacă mi-a pus notă şi cum s-a terminat, bine cred, am trecut cu cinci în teză, Auraş s-a supărat teribil şi cred că i-a trecut.
Nu prea mai ştiu ce să scriu. Am dat roată şi pe la crema de zahăr ars între timp, care, ca pentru prima oară când am făcut, a ieşit super.
Hai ca am citit o chestie si mai scriu ceva, despre stingere. Gasesc verbul a se stinge mult mai tandru decat a muri. E ca si cum ai imbratisa omul care nu mai e. Desi nu mi-e frica sa folosesc nici a muri. Ohoho, m-am familiarizat cu el şi l-am folosit cu barbatie. De azi înainte verbul a muri a murit. De azi, oamenii s-au stins. Şi-am mai zis o chestie, exact în urmă cu o săptămână, probabil cam la aceeaşi oră: uneori ne încălzim cu gândul că stinşii veghează peste noi, dar mie asta nu-mi prea covine, pentru că ar însemna ca ei să vadă tot. Şi pe cuvânt că nu-mi convine să vadă tot.
Şi există categoria ştinşi în viaţă. Pe care i-am jelit la fel de mult ca şi pe cei duşi. N-ar fi stinşi dacă n-aş fi jelit, n-aş fi jelit dacă nu ar fi fost importanţi. Am jelit până şi când am simţit că se stinge tot. Ştiţi voi, atunci când îţi dai seama că nu mai e nimic de făcut, s-a uscat tot. Ce greu e declicul ăla!
Pe acestă pantă a discuţiei, aş scrie vreo şapte-opt kilometri de rânduri, dar zău că aş închide calculatorul şi ochii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu