În general, înainte de a participa la vreo sindrofie, mi se întâmplă ceva. Gama este extrem de variată: o dată mi-a sărit ulei pe faţă când vroiam să fac ouă prăjite, altădata mi-a căzut un geam de la tren în cap, de nu mai ştiam cum să-mi ascund cucuiul, că mi se rup unghii, nu-mi stă părul, am vreo bătătură, ei astea-s fleacuri!
Azi m-a durut măseaua groaznic, m-am tăiat în fiola de algocalmin şi nu mi se mai oprea sângele, coafeza m-a asigurat că e imposibil ca părul meu să fie aranjat cumva şi-am ajuns acasă cu gândul că tot tre să-mi fac bagajele şi să plec la nuntă.
Am mai zăbovit un pic, lipită de calorifer şi cu fruntea pe geam, uităndu-mă la maşini. Mi se mai întâmplă asta, mai ales iarna, când sunt caloriferele calde şi mi-e frig în mine. Când deodată mi-a venit un gând, de s-a aburit geamul complet şi m-am mirat de mine şi de puterea mea de înţelegere a mecanismelor vieţii: nu putem face un lucru de dragul unui om care nu ne este drag.
Sincer, aş fi preferat să mă trezesc mâine dimineaţă cu un coş din ăla insuficient de copt ca să poată fi stors pe frunte, sau chiar pe nas, i-aş fi venit de hac.
Aşa, eu cu gândul ăsta ce să fac?
vineri, 29 octombrie 2010
miercuri, 27 octombrie 2010
Ce altceva?
Am terminat greu de citit "Întâlnire cu un necunoscut" a lui Liiceanu. La ultimele trei pagini am adormit cu cartea în mână. Da, recunosc, nu ştiu cum a ajuns pe măsuţă şi nici cum s-a stins lumina! Am citit în hopuri, pentru că mereu cădeam pe gânduri. Şi rumegam. După care n-am prea mai avut chef de scris. Zău, după ce-am citit asta am simţit că nu mai am nimic de spus! Motiv pentru care îmi şi vine în cap mereu reclama Nespresso! What else?
Bine, ar fi trebuit să mai subliniez câte ceva. Dar ce, toată cartea? Oricum o s-o recitesc!
Ciudat sentimentul că nu mai pot scrie, pentru că după ce am citit "Uşa interzisă" mi-a venit cheful de scris! Şi curajul! Şi chiar am scris în perioada aia!
Acum... nu ştiu. Mi-au rămas însă în minte trei lucruri, pe care o să le citez din memorie, căci dacă iau cartea de pe măsuţa de la capul patului, mă apuc iar de citit, mă inhib şi nu mai scriu.
Zice că tot certându-ne cu oamenii în gând, ajungem să-i urâm. Mi-am asumat-o! N-am încercat un sentiment de ură profundă faţă de cineva, dar, după prea multe certuri în gând, s-a uscat şi mi-a căzut omul de la suflet. Şi, dacă mi-e prea greu să vorbesc scriu! Desigur, un feed-back la cald, o privire, un gest sunt mult mai de folos în certurile cu tine decât scrisul, rămas de multe ori fără ecou. Dar faţă de certurile în gând... Când nu mai scriu, nu mai eşti! Nu te usca, agaţă-mi-te de suflet să nu cazi şi citeşte, chiar şi când te cert!
Şi... purtăm cu noi responsabiltatea stării celuilalt. Ştiţi, cum suntem noi trişti când ei sunt trişti şi devenim şi mai trişti când încercăm să le smulgem un zâmbet şi nu reuşim! Când îi întrebăm ce ai?, de ce eşti suparat?, ce s-a întâmplat?, pot să fac ceva? şi soarele iese sau intră în noi în funcţie de cum reuşim să alinăm tristeţea. Mai ţineţi voi minte cum e să-ţi răspundă nu ştiu ce am, nu, nu poţi face nimic şi de-odată coboară vina peste noi şi ne simţim noi responsabili? Pentru că noi ar trebui să putem face ceva! Deci suntem trişti pentru că ei sunt trişti, pentru că noi suntem trişti, pentru că ei sunt trişti and so go on! Şi parcă bucuria nu-i chiar aşa contagioasă şi transmisibilă.
Câţi ani ne trebuie ca să reuşim "să ne dăm" sufletul? Zeci de ani, spune Liiceanu, în care trebuie mai întâi să facem pace cu noi, pentru ca mai apoi să putem da.
Pace din aia în care avem răspunsul la întrebarea ce ai şi nici nu ne mai certăm în gând cu nimeni? Senin? Vrei un colţ de senin? Îl vrei pe tot?
Bine, ar fi trebuit să mai subliniez câte ceva. Dar ce, toată cartea? Oricum o s-o recitesc!
Ciudat sentimentul că nu mai pot scrie, pentru că după ce am citit "Uşa interzisă" mi-a venit cheful de scris! Şi curajul! Şi chiar am scris în perioada aia!
Acum... nu ştiu. Mi-au rămas însă în minte trei lucruri, pe care o să le citez din memorie, căci dacă iau cartea de pe măsuţa de la capul patului, mă apuc iar de citit, mă inhib şi nu mai scriu.
Zice că tot certându-ne cu oamenii în gând, ajungem să-i urâm. Mi-am asumat-o! N-am încercat un sentiment de ură profundă faţă de cineva, dar, după prea multe certuri în gând, s-a uscat şi mi-a căzut omul de la suflet. Şi, dacă mi-e prea greu să vorbesc scriu! Desigur, un feed-back la cald, o privire, un gest sunt mult mai de folos în certurile cu tine decât scrisul, rămas de multe ori fără ecou. Dar faţă de certurile în gând... Când nu mai scriu, nu mai eşti! Nu te usca, agaţă-mi-te de suflet să nu cazi şi citeşte, chiar şi când te cert!
Şi... purtăm cu noi responsabiltatea stării celuilalt. Ştiţi, cum suntem noi trişti când ei sunt trişti şi devenim şi mai trişti când încercăm să le smulgem un zâmbet şi nu reuşim! Când îi întrebăm ce ai?, de ce eşti suparat?, ce s-a întâmplat?, pot să fac ceva? şi soarele iese sau intră în noi în funcţie de cum reuşim să alinăm tristeţea. Mai ţineţi voi minte cum e să-ţi răspundă nu ştiu ce am, nu, nu poţi face nimic şi de-odată coboară vina peste noi şi ne simţim noi responsabili? Pentru că noi ar trebui să putem face ceva! Deci suntem trişti pentru că ei sunt trişti, pentru că noi suntem trişti, pentru că ei sunt trişti and so go on! Şi parcă bucuria nu-i chiar aşa contagioasă şi transmisibilă.
Câţi ani ne trebuie ca să reuşim "să ne dăm" sufletul? Zeci de ani, spune Liiceanu, în care trebuie mai întâi să facem pace cu noi, pentru ca mai apoi să putem da.
Pace din aia în care avem răspunsul la întrebarea ce ai şi nici nu ne mai certăm în gând cu nimeni? Senin? Vrei un colţ de senin? Îl vrei pe tot?
miercuri, 20 octombrie 2010
Am două fete: Elena și Ioana! Anul ăsta le mărit!
Aseară PDL-iștii au votat greșit în Camera Deputaților. Au ascultat de liderul lor, domnul Mircea Toaer. Au zis că le face semn: în sus, în jos, el le arată cum să voteze, iar aseară nu le-a arătat bine. Doar nu v-ați fi așteptat să voteze în folosul cetațeanului care i-a votat uninominal, unii au aflat de la televizor ce s-a întâmplat. Eroare, ne-eroare, eu nu mai știu, dar azi mi-am dat seama că eroarea numită Băsescu e de ne-corectat.
Atât de gravă e, încât am vazut primul om înnebunit de președinte.
S-a întâmplat așa: a urcat la Plaza în tramvai, odată cu mine. S-a așezat pe un scaun, părea un domn respectabil, de vreo 60 de ani, cu șapcă, sacoșă de rafie, nu se legăna, încât să-l suspectăm că e beat. A început monologul:
Păi ce să vă spun, am două fete! Ioana și Elena! Hă! Hă! Hă! Anul ăsta tre să le mărit pe amândouă! Ce dacă sunt divorțate! Hă! Hă! Hă! (n.r. pesemne ca tată și-ar fi dorit să fi fost și Elena măritată. Măcar o dată!) Deci le găsesc eu ceva! Sunt fetele lu tata, nu a lu mama! Ha! Ha! Ha! Si Vadim și Medvedev au tot două fete! Și Merkel și Sarkozy la fel! Hă! Hă! Hă! Adică Merkel nu are, ea nu face! Pe nevasta mea o cheamă Maria! 12 ani am fost pe vapor. Am băut rom Jamaica. Pe mări am fost, mai bine mă duceam pe un lac! Hă! Hă! Hă!
Deci subiectul a fost dezbătut pe larg, calm, pe parcursul celor șapte stații, până am coborât eu. Traian Băsescu cu sacoșă de rafie a rămas în tramvai.
Știe cineva, există la spitalele de boli nervoase saloane cu basești, boci, toaderi, vadimi, udre? Care aveți cunoștințe în ambulatoarele de specialitate, sugerați-le că n-ar fi rău să se documenteze la TVR1 și B1, să știe cum să abordeze subiecții!
Domnu președinte, trimiteți băieții pe linia lui 41, că e unul care se dă tatăl fetelor dumneavoastră și nu doar de bine le vorbește. M-am exprimat în cel mai eufemistic mod posibil în textul de mai sus!
P. S. ULTIMUL STINGE LUMINA!
Atât de gravă e, încât am vazut primul om înnebunit de președinte.
S-a întâmplat așa: a urcat la Plaza în tramvai, odată cu mine. S-a așezat pe un scaun, părea un domn respectabil, de vreo 60 de ani, cu șapcă, sacoșă de rafie, nu se legăna, încât să-l suspectăm că e beat. A început monologul:
Păi ce să vă spun, am două fete! Ioana și Elena! Hă! Hă! Hă! Anul ăsta tre să le mărit pe amândouă! Ce dacă sunt divorțate! Hă! Hă! Hă! (n.r. pesemne ca tată și-ar fi dorit să fi fost și Elena măritată. Măcar o dată!) Deci le găsesc eu ceva! Sunt fetele lu tata, nu a lu mama! Ha! Ha! Ha! Si Vadim și Medvedev au tot două fete! Și Merkel și Sarkozy la fel! Hă! Hă! Hă! Adică Merkel nu are, ea nu face! Pe nevasta mea o cheamă Maria! 12 ani am fost pe vapor. Am băut rom Jamaica. Pe mări am fost, mai bine mă duceam pe un lac! Hă! Hă! Hă!
Deci subiectul a fost dezbătut pe larg, calm, pe parcursul celor șapte stații, până am coborât eu. Traian Băsescu cu sacoșă de rafie a rămas în tramvai.
Știe cineva, există la spitalele de boli nervoase saloane cu basești, boci, toaderi, vadimi, udre? Care aveți cunoștințe în ambulatoarele de specialitate, sugerați-le că n-ar fi rău să se documenteze la TVR1 și B1, să știe cum să abordeze subiecții!
Domnu președinte, trimiteți băieții pe linia lui 41, că e unul care se dă tatăl fetelor dumneavoastră și nu doar de bine le vorbește. M-am exprimat în cel mai eufemistic mod posibil în textul de mai sus!
P. S. ULTIMUL STINGE LUMINA!
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Materiale de construcţii
- Tu ce-ai în suflet?
- Păi nisip. Mă cam apasă, cred că s-a udat! Mi-e să nu se pietrifice!
- Atunci fă repede un castel! Măcar să împietrească frumos!
- Păi nisip. Mă cam apasă, cred că s-a udat! Mi-e să nu se pietrifice!
- Atunci fă repede un castel! Măcar să împietrească frumos!
vineri, 15 octombrie 2010
Cu voluptatea unei bombe de efect
N-am avut, n-am avut timp sa scriu. Din fericire, mai sunt tipi din ăştia ca Minulescu care s-au priceput la vremea lor să lege nişte chestii. Bine, nu c-aş fi întru totul de acord, dar aşa, măcar de sanchi... sau de bienvenue, one way or antother. Mai mult....
Romanţa răspunsului mut
Ce văd!…
E-adevărat?…
Tu eşti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai trăieşti?…
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?…
Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce ştii…
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii …
Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?…
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?…
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?…
De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?…
Dar tu mai ştii după câţi ani?…
Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Răspunde-mi “Da”…
Răspunde-mi “Nu” -
Totuna mi-e!…
Ştii tu de ce -
La tine “Nu” şi “Da” nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!…
De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?…
Răspunde-mi!…
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…
Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura – mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…
Ion Minulescu
Romanţa răspunsului mut
Ce văd!…
E-adevărat?…
Tu eşti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai trăieşti?…
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?…
Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce ştii…
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii …
Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?…
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?…
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?…
De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?…
Dar tu mai ştii după câţi ani?…
Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Răspunde-mi “Da”…
Răspunde-mi “Nu” -
Totuna mi-e!…
Ştii tu de ce -
La tine “Nu” şi “Da” nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!…
De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?…
Răspunde-mi!…
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…
Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura – mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…
Ion Minulescu
miercuri, 13 octombrie 2010
Aşezaţi cuvintele în ordine crescătoare:
nu ştiu, mi-e frig, au îngheţat cuvintele, vreau, nu vreau, cred, nu cred, iarbă, ştiu, mi-e somn, unde, cine, nu mai ştiu, pot, corect, indiferenţă, încearcă, ploaie, căldură, cum, dacă, dimineaţă, linişte, ochi, stele, săbii, fluturi, niciodată, geană, tunel, tei, nisip, braţe, în braţe, virgulă, curcubeu, chitară, scorţişoară, verde, maci, deget, suflet, rouă, fereastră, punte, capitol, papuci, scoici, fum, intrebare, acum, semn de întrebare, întrebarea semnului întrebării, de ce, semnul de întrebare al întrebării, portocală, frunze, coasă, iar
Hai dormi, îţi fac eu prin păr!
Hai dormi, îţi fac eu prin păr!
marți, 12 octombrie 2010
The way IT should have been
Ca şi cum
Ştim amîndoi că sîntem miliarde,
Şi nu numai doi, ca acum,
Iar asta ne doare, ne arde,
Dar hai să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem trecători,
Şi poate nici măcar pe-acelaşi drum.
Cu picioarele pe pămînt, cu capetele în nori,
Hai, totuşi, să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem doar bărbatul şi femeia
Iar restu-i numai vînt, vertical ca un fum,
Şi în genunchi te rog ca, tocmai de aceea,
Să ne iubim pînă la capăt ca şi cum.
Constantin Creţan
Ştim amîndoi că sîntem miliarde,
Şi nu numai doi, ca acum,
Iar asta ne doare, ne arde,
Dar hai să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem trecători,
Şi poate nici măcar pe-acelaşi drum.
Cu picioarele pe pămînt, cu capetele în nori,
Hai, totuşi, să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem doar bărbatul şi femeia
Iar restu-i numai vînt, vertical ca un fum,
Şi în genunchi te rog ca, tocmai de aceea,
Să ne iubim pînă la capăt ca şi cum.
Constantin Creţan
luni, 11 octombrie 2010
Cum ai ieşit din coşciug şi ţi-ai făcut cont pe FB, Paraschivo?
"Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui", spune porunca a treia.
La ce s-or fi gândit cei care au făcut contul de Facebook al Sfintei Parascheva? Ce-or fi crezut ei că or să posteze oamenii pe acel perete?
Scurtă analiză:
Categoria 1: oamenii care postează rugăciuni.
Categoria 2: oamenii care fac mişto de rugăciuni, de cont, de tot....
Categoria 3: anunţuri publicitare diverse
Spicuim (posturi ne-editate):
Sfanta paraschiva OF iasi...Pai ori e saint paraschiva ori e sf p. din iasi...Ori suntem englezi ori nu mai suntem?? A,si apropo:cum ai reusit sa iesi din cosciug si sa iti faci pagina de facebook,paraschivo?
Bai ahtiatilor de ortodoxism, voi cei care spuneti ca sunteti crestini, daca ati ajuns sa faceti cont de facebook(site de socializare) la o moarta, asa zisa sfanta, ce ati vrea sa linga oasele defunctei si pe monitor? PROSTILOR!! VAI DE TARA ASTA !!
sf parascheva e frumy rau :*:* muah muah muah :*poop dolshe j pufos [:X] ar trebui sa zambesti mai des, ai un zambet foarte frumos, pwp! :*:*
lasi si mie id tau?
Sfaturi utile pentru organizarea "Balul bobocilor" 2010 / Poze | Muzica | Video din Mega Discoteca Tineretului - Costinesti
SC TRANS STEFANY 37 SRL OFERTA TRANSPORT - marfuri generale intern cit si local cu urmatorul parc de masini: Mercedez Benz izoterma 3,5 T - 16 mc/ 6 Euro paleti/ 2 tone util/ L = 4,10, l = 2,00, h = 1,80......
Oferim consultatii oftalmologice gratuite persoanelor care isi serbeaza onomastica de Sf. Parascheva.
Şi eu mai mult de atât nu mai pot!
Am întrebat un preot cum să mă rog, pentru că nu ştiu. Mi-a spus că rugăciunea ajunge unde trebuie, uneori e suficient să priveşti la cer. Dar nu putem să-l uităm pe Ţuţea: "În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer". Şi nu putem să uităm că rugăciunea ar trebui să fie cel mai intim lucru.
Poate ajung şi rugăciunile de pe Facebook, intime aşa, între tine şi cei 5.500 de prieteni!
P.S. mai e o rugăciune, nu ştiu unde s-o încadrez, un băiat, Valy a postat asta
Sfanta Paraschieva indeplineste-mi si mie o dorinta: Imi doresc un autoturism DACIA 1300 ! Fabricat din 1972 pana in 1982 !
La ce s-or fi gândit cei care au făcut contul de Facebook al Sfintei Parascheva? Ce-or fi crezut ei că or să posteze oamenii pe acel perete?
Scurtă analiză:
Categoria 1: oamenii care postează rugăciuni.
Categoria 2: oamenii care fac mişto de rugăciuni, de cont, de tot....
Categoria 3: anunţuri publicitare diverse
Spicuim (posturi ne-editate):
Sfanta paraschiva OF iasi...Pai ori e saint paraschiva ori e sf p. din iasi...Ori suntem englezi ori nu mai suntem?? A,si apropo:cum ai reusit sa iesi din cosciug si sa iti faci pagina de facebook,paraschivo?
Bai ahtiatilor de ortodoxism, voi cei care spuneti ca sunteti crestini, daca ati ajuns sa faceti cont de facebook(site de socializare) la o moarta, asa zisa sfanta, ce ati vrea sa linga oasele defunctei si pe monitor? PROSTILOR!! VAI DE TARA ASTA !!
sf parascheva e frumy rau :*:* muah muah muah :*poop dolshe j pufos [:X] ar trebui sa zambesti mai des, ai un zambet foarte frumos, pwp! :*:*
lasi si mie id tau?
Sfaturi utile pentru organizarea "Balul bobocilor" 2010 / Poze | Muzica | Video din Mega Discoteca Tineretului - Costinesti
SC TRANS STEFANY 37 SRL OFERTA TRANSPORT - marfuri generale intern cit si local cu urmatorul parc de masini: Mercedez Benz izoterma 3,5 T - 16 mc/ 6 Euro paleti/ 2 tone util/ L = 4,10, l = 2,00, h = 1,80......
Oferim consultatii oftalmologice gratuite persoanelor care isi serbeaza onomastica de Sf. Parascheva.
Şi eu mai mult de atât nu mai pot!
Am întrebat un preot cum să mă rog, pentru că nu ştiu. Mi-a spus că rugăciunea ajunge unde trebuie, uneori e suficient să priveşti la cer. Dar nu putem să-l uităm pe Ţuţea: "În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer". Şi nu putem să uităm că rugăciunea ar trebui să fie cel mai intim lucru.
Poate ajung şi rugăciunile de pe Facebook, intime aşa, între tine şi cei 5.500 de prieteni!
P.S. mai e o rugăciune, nu ştiu unde s-o încadrez, un băiat, Valy a postat asta
Sfanta Paraschieva indeplineste-mi si mie o dorinta: Imi doresc un autoturism DACIA 1300 ! Fabricat din 1972 pana in 1982 !
duminică, 10 octombrie 2010
Specializare pentru ochi şi gât
În general doctorii sunt pentru nas, gât şi urechi sau pentru ochi sau pentru organele interne sau pentru dinţi. Poate ăsta e motivul pentru care nu putem să tratăm toate bolile de-odată! De ce să nu le luăm pe rând? Pentru că semnele clinice se manifestă simultan!
Care-i legătura dintre ochi si gât? Când te inundă lacrimile şi trebuie să le ţii bine ascunse te doare în gât!
Dar dintre inimă şi dinţi? Când simţi că ritmul cardiac nu e normal, strângi tare din maxilar! Tare!
Există vreun medic pentru melodia asta?
Care-i legătura dintre ochi si gât? Când te inundă lacrimile şi trebuie să le ţii bine ascunse te doare în gât!
Dar dintre inimă şi dinţi? Când simţi că ritmul cardiac nu e normal, strângi tare din maxilar! Tare!
Există vreun medic pentru melodia asta?
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Tu ce-ai lăsa în urma ta?
N-am sădit un pom. Nu am construit o casă. Nu am un copil. Dacă mâine aş muri, ce-ar rămâne în urma mea?
Doar mii de rânduri scrise. În rest, nu am lăsat urme.
Şi bine zicea Nichita, când zicea... "lăsăm doar nişte sentimente". Ce sentimente aş lăsa în urmă? Aş vrea să cred că nu de ură, pentru că nu am vrut să fac nimănui rău deliberat, am încercat să-mi repar greşelile şi n-am urât. Deci, de ce m-ar urî cineva? Mai degrabă genul care întinde şi celălat obraz, sufăr când mă lovesc oamneii dragi şi iert. Cine sunt eu să nu iert? Şi mai ales, cine sunt eu ca să judec? Încerc să ignor oamenii care nu-mi sunt dragi!
Nu sunt un înger fără de prihană şi niciunul dintre sentimentele care fac oamenii mici nu mi-a fost străin, dar mă apăr de invidie, bârfă, gelozie, trufie cu dragoste, simpatie, empatie...
Lucrurile se strică, faptele se uită, vorbele zboară, uităm... Oare rămâne măcar un zâmbet în urma mea? Dacă trebuie neapărat să rămână ceva, eu asta îmi doresc! Doar dacă trebuie neapărat, eu nu ţin să-şi amintească cineva de mine!
Ascultă-l pe Nichita!
Doar mii de rânduri scrise. În rest, nu am lăsat urme.
Şi bine zicea Nichita, când zicea... "lăsăm doar nişte sentimente". Ce sentimente aş lăsa în urmă? Aş vrea să cred că nu de ură, pentru că nu am vrut să fac nimănui rău deliberat, am încercat să-mi repar greşelile şi n-am urât. Deci, de ce m-ar urî cineva? Mai degrabă genul care întinde şi celălat obraz, sufăr când mă lovesc oamneii dragi şi iert. Cine sunt eu să nu iert? Şi mai ales, cine sunt eu ca să judec? Încerc să ignor oamenii care nu-mi sunt dragi!
Nu sunt un înger fără de prihană şi niciunul dintre sentimentele care fac oamenii mici nu mi-a fost străin, dar mă apăr de invidie, bârfă, gelozie, trufie cu dragoste, simpatie, empatie...
Lucrurile se strică, faptele se uită, vorbele zboară, uităm... Oare rămâne măcar un zâmbet în urma mea? Dacă trebuie neapărat să rămână ceva, eu asta îmi doresc! Doar dacă trebuie neapărat, eu nu ţin să-şi amintească cineva de mine!
Ascultă-l pe Nichita!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)