N-am sădit un pom. Nu am construit o casă. Nu am un copil. Dacă mâine aş muri, ce-ar rămâne în urma mea?
Doar mii de rânduri scrise. În rest, nu am lăsat urme.
Şi bine zicea Nichita, când zicea... "lăsăm doar nişte sentimente". Ce sentimente aş lăsa în urmă? Aş vrea să cred că nu de ură, pentru că nu am vrut să fac nimănui rău deliberat, am încercat să-mi repar greşelile şi n-am urât. Deci, de ce m-ar urî cineva? Mai degrabă genul care întinde şi celălat obraz, sufăr când mă lovesc oamneii dragi şi iert. Cine sunt eu să nu iert? Şi mai ales, cine sunt eu ca să judec? Încerc să ignor oamenii care nu-mi sunt dragi!
Nu sunt un înger fără de prihană şi niciunul dintre sentimentele care fac oamenii mici nu mi-a fost străin, dar mă apăr de invidie, bârfă, gelozie, trufie cu dragoste, simpatie, empatie...
Lucrurile se strică, faptele se uită, vorbele zboară, uităm... Oare rămâne măcar un zâmbet în urma mea? Dacă trebuie neapărat să rămână ceva, eu asta îmi doresc! Doar dacă trebuie neapărat, eu nu ţin să-şi amintească cineva de mine!
Ascultă-l pe Nichita!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu