Abia aşteptam să merg la Gotan Project! A fost un pic cu emoţii, pentru că până azi-dimineaţă nu am ştiut sigur că o să merg. Lipsea ceva. Ziua începuse prost... acum că s-a terminat, sunt şi eu o dată în viaţă optimistă: să fie o lună care se termină urât, nu o săptămână care începe rău.
Am ajuns însă şi la lojă în Sala Palatului. Dar nu mi-a plăcut. Singurul lucru bun la lojă e că poţi vedea locurile libere din sală şi te poţi duce direct la ele.
Despre muzică mai încolo. Trebuie să vă povestesc despre Andreea. Aşa am numit-o eu pe fata de pe rândul din faţă. S-a tot foit în prima parte a spectacolului, pentru ca mai târziu să rămână pe margine să danseze. Ceea ce nu m-a deranjat deloc. Până când şi-a ocupat locul, în picioare şi a continuat să danseze. Andreea e cel mai mare fan, nu cred că doar Gotan Project. Ea aplauda singură, fluiera (aici recunosc, mă roade invidia, eu nu pot) şi când scaunul nu i-a mai fost de ajuns, s-a urcat pe mânere. Un pic mai era până la spătar, dar să ştiţi că s-a abţinut. O recunoşteţi după pantalonii scurţi în carouri şi bluza de trening Adidas, bleumarin cu o dungă albă. N-aş putea spune cu ce era încălţată, pentru că nu era. Doar nu credeaţi că s-a urcat încălţată pe scaun! Puteţi recunoaşte locul unde a stat la un spectacol după grămada de sticle de bere de sub scaun şi pungile de chipsuri.
