joi, 30 iunie 2011

La ce te gândeşti?

Deşi supărările mele sunt cele mai mari pentru că sunt ale mele
Deşi trăiesc o dramă, o tragedie, un horror
Deşi viaţa nu are culoare
Deşi dimineaţa nu mai miroase a cafea
Deşi soarele nu mai încâlzeşte, ci arde
Deşi luna nu mai zâmbeşte, ci muşcă
Deşi teiii s-au scuturat
Unii vând copii cu zâmbetul pe buze, alţii îşi vând rinichii ca să le dea să mănânce.
Sincer, la ce te gândeşti?

joi, 23 iunie 2011

Are Regele martori că aşa a fost?

Nu m-am omorât niciodată după istorie. Adică n-am tocit-o, am reţinut doar unele chestii. Mai prind aşa, una-alta, din mers. Aşa cum am prins şi interviul pe care Regele Mihai l-a acordat pentru Kommersant, citat de Hotnews, unde povesteşte şi care au fost condiţiile în care a abdicat.

Mihai de România a povestit cum, în dimineaţa zilei de 30 decmbrie 1947 iderul comunistilor, Gheorghe Gheorghi-Dej, şi premierul Petru Groza, care nu era comunist, dar era în relaţii bune cu ei, l-au rugat să-i primească pentru a discuta, după cum s-au exprimat ei, "chestiuni de familie”.
"M-am gândit că vor sa vorbească despre logodna mea cu prinţesa Anna. În schimb, cei doi mi-au prezentat proiectul unui manifest privind abdicarea şi m-au rugat să-l semnez în 30 de minute. Le-am spus: „Nu se procedează aşa. Poporul trebuie să-şi exprime voinţa”. Mi-au răspuns: „Nu avem timp pentru aşa ceva”".
Potrivit Regelui, Groza şi gheorghiu Dej nu i-au lăsat nicio aleger, ameninţând să îi execute pe studenţii arestaţi anterior în timpul unei demonstraţii anticomuniste.

duminică, 19 iunie 2011

De unde vine paradisul?

Da, ştiu, n-am timp să mai scriu, nici măcar să va mai copiez câte ceva. Dar viaţa... ştiţi şi voi... n-am timp. Bine că trebuie să mai muncesc uneori în week-end, că altfel uite, nici acum nu postam nimic.
Desigur, sunt 100% lipsită de originalitate. Am însă băieţii mei care mă salvează. Cum ar fi Octavian ăsta

Decalog
Prima poruncă: Să aştepţi oricât.
A doua poruncă: Să aştepţi orice.
A treia poruncă: Să nu-ţi aminteşti, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
A patra poruncă: Să nu numeri zilele.
A cincea poruncă: Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.

duminică, 12 iunie 2011

Recunosc

Îl iubesc pe Roberto Benigni. De când l-am văzut prima oară, mult înainte de La Vita e Bella. Îi iubesc nebunia, îi iubesc starea, îi iubesc surâsul.
Am nimerit în seara asta peste Tigrul şi zăpada, prezentat ca o comedie la Pro Cinema. Pe lângă faptul că nu e comedie, dacă te uiţi la el cu sufletul, te atinge... cum numai o poveste de dragoste atinge. Nu citi recenziile filmului, critica l-a desfiintat. Americanii, în special, care s-au săturat de inocentul Benigni.
Dar Beningni, care e cu totul în filmele lui şi care nici în fime nu poate iubo decât o singură femeie e, de-aia şi-o ia pe cea de acasă, e... impresionant. Şi-aici clatin din cap, ridic umerii şi-ţi arăt palmele.

vineri, 10 iunie 2011

Despre reorganizarea teritorială

După reaorganizare, Făureiul o să fie în aceeaşi regiune cu Constanţa. Cool, nu? O sa mă duc la mama şi-o să zic că sunt la mare.
Haideţi să lăsăm gluma. Eu şi cu Daniel am hotărât că regiunea noastră va fi cea mai tare. Graţie poziţiei privilegiate, cu deschidere la mare şi porturile la Dunăre, or să vină toţi investitorii la noi. Într-un an, Făureiul o să fie ca Iaşiul, orice sat din regiune va fi minim ca Vasluiul, iar Buzăul, va fi cu siguranţă pe locurile fruntaşe în top oraşelor în care se trăieşte cel mai bine (din lume, aşa ca oraşele Elveţiene, de ex).