Am zece vorbe din 2010 pe care vreau să mi le păstrez bine
1. Te iubim
2. Nu mor caii când vor câinii
3. Eşti mai nasoală decât fotbaliştii, uneori şi.... mai depresivă decât Bacovia, doar că ăla scria mai multe poezii
4. Fă ceva acum, cât mai poţi... fie şi o fugă... fugi cu surle şi trâmbiţe să te pozeze lumea în elanul tău... Fugi de istorie să nu te ...înghita... Fugi să ajungi pe scenă înainte să pornească flashul!
vineri, 31 decembrie 2010
joi, 30 decembrie 2010
miercuri, 29 decembrie 2010
Suntem toţi o muzică şi-un pământ
Ce-o fi fost mai întâi, omul sau muzica? Pentru mine, oricum aş fi gândit-o, nu există muzică fără oameni.
Sunt melodii pe care le ascult pentru că mă gândesc la un om, sunt melodii pe care, ascultându-le, ajung să mă gândesc la un om, sunt melodii ale mele, pe care nu le împart, dar chiar şi aşa, tot un om sunt şi eu, deci muzica e cu oameni.
Mai sunt melodii cu versuri şi melodii care nu au nevoie de versuri. Azi am ales una cu vorbe, printre cele mai frumoase vorbe cântate.
So come to me amazing mind, so understanding and so kind
Sunt melodii pe care le ascult pentru că mă gândesc la un om, sunt melodii pe care, ascultându-le, ajung să mă gândesc la un om, sunt melodii ale mele, pe care nu le împart, dar chiar şi aşa, tot un om sunt şi eu, deci muzica e cu oameni.
Mai sunt melodii cu versuri şi melodii care nu au nevoie de versuri. Azi am ales una cu vorbe, printre cele mai frumoase vorbe cântate.
So come to me amazing mind, so understanding and so kind
marți, 28 decembrie 2010
Te-a mâncat vreun înger?
Conform principiului "Până la Dumnezeu, te mănâncă îngerii", pe tine te-a mâncat vreun îmger?
vineri, 17 decembrie 2010
Şi şi-a mai luat şi de-ăla!
Odată cu zăpada aşterntă, Daniel a ajutat o vecină pensionară să treacă strada. I-a povestit bătrâna cât de greu stă cu banii, cum înainte tăia porcul pe vremea asta, cât de cretini sunt guvernanţii, iar pe unul l-a atacat direct, frate. Cum adică el e ca tot românul? Nu-i e ruşine? Şi şi-a mai luat şi de-ăla! Ia să vedem, ghiceşte cineva despre cine e vorba? De care de-ăla?
marți, 7 decembrie 2010
Timpul la telefon
Alo, bună seara, Timpul la telefon?
Da, spuneţi!
Vă spun repede că mi se descarcă bateria telefonului. Am două rugăminţi la dumneavoastră. Una ar fi să vă împiedicaţi pe drum şi să aduceţi sfârşitul lui decembrie peste vreo 60 de zile!
Îmi pare rău domnişoară, eu nu mă împiedic niciodată!
Da, spuneţi!
Vă spun repede că mi se descarcă bateria telefonului. Am două rugăminţi la dumneavoastră. Una ar fi să vă împiedicaţi pe drum şi să aduceţi sfârşitul lui decembrie peste vreo 60 de zile!
Îmi pare rău domnişoară, eu nu mă împiedic niciodată!
duminică, 5 decembrie 2010
Lista
Uite care-i lista mea, dragă Moş Nicolae, în ordine alfabetică: adevăr, bravo!, căldură, dimineaţă, energie, fapte, gene, hărnicie, i... iubire?, încredere, joacă, kilometri, linişte, minte, noroc, oameni, prieteni, raze, sănătate, şoapte, timp, ţipăt, uitare, vise, x... factor, zâmbet.
vineri, 3 decembrie 2010
3 decembrie, ceata
Brrrr! Ce ceaţă e afară! Şi ce stare plângăciaosă am! Şi n-am avut timp să plâng demult. Poate diseara, după 10. Ar fi o chestie!
Sa nu uit azi ca nu trebuie sa intru in polemici cu partenerul de viata!
Nu găsesc varianata originală şi mai e şi wikileaks-ul asta care nu se mai termina... Deci iata...
Sa nu uit azi ca nu trebuie sa intru in polemici cu partenerul de viata!
Nu găsesc varianata originală şi mai e şi wikileaks-ul asta care nu se mai termina... Deci iata...
miercuri, 1 decembrie 2010
Din dragoste de România aş pleca
Ca în fiecare an, pe 1 Decembrie ne amintim cât de dragă ne este România şi ne străbate fiorul patriotic de mai-mai să ne taie respiraţia. Mie azi mi-au tăiat respiraţia vântul şi ploaia, căutând două ore un mijloc de transport spre serviciu. În Bucureşti, capitala României.
România este ţara mea în care nimic nu funcţionează, în care legile se fac şi se desfac, asta în cazul în care nu sunt votate din greşeală, în care îmi depun declaraţii pentru un venit zero, în care primesc o factură de plată mai multe luni pe care scrie zero lei, în care merg cu un spray pentru câini în geantă, în care şoferii de autobuz refuză sa-mi spună ce traseu au, în care producătorii autohtoni de roşii spaniole şi de struguri turceşti nu plătesc impozite şi te mai şi fură la cântar, în care nu poţi urca în taxi dacă n-ai mărunt, în care funcţionarii de la ghişee te tratează cu sictir, iar infirmierele de la spital au cel puţin aere de conferenţiar universitar dacă nu le dai şpagă, în care consumul de produse de igienă este printre cele mai reduse din Europa, în care sportul naţional pare a fi spartul seminţelor, în care punem termopane la monumentele istorice, în care ne e greu să cumpărăm o carte, ca să nu mai vorbim de un cd sau dvd original, că n-are rost, suntem piraţi din născare, în care străzile se spală doar pe mijloc iar maşinile te claxonează pe trotuar (trotuarul pe care vecinii de bloc aruncă tocăniţa ca să hrănească pisicile şi câinii)...
România este ţara mea în care nimic nu funcţionează, în care legile se fac şi se desfac, asta în cazul în care nu sunt votate din greşeală, în care îmi depun declaraţii pentru un venit zero, în care primesc o factură de plată mai multe luni pe care scrie zero lei, în care merg cu un spray pentru câini în geantă, în care şoferii de autobuz refuză sa-mi spună ce traseu au, în care producătorii autohtoni de roşii spaniole şi de struguri turceşti nu plătesc impozite şi te mai şi fură la cântar, în care nu poţi urca în taxi dacă n-ai mărunt, în care funcţionarii de la ghişee te tratează cu sictir, iar infirmierele de la spital au cel puţin aere de conferenţiar universitar dacă nu le dai şpagă, în care consumul de produse de igienă este printre cele mai reduse din Europa, în care sportul naţional pare a fi spartul seminţelor, în care punem termopane la monumentele istorice, în care ne e greu să cumpărăm o carte, ca să nu mai vorbim de un cd sau dvd original, că n-are rost, suntem piraţi din născare, în care străzile se spală doar pe mijloc iar maşinile te claxonează pe trotuar (trotuarul pe care vecinii de bloc aruncă tocăniţa ca să hrănească pisicile şi câinii)...
joi, 25 noiembrie 2010
Cercuri
Cea mai frumoasă formă geormetrică e cercul. Adică nu poţi compara cercul cu un triunghi, care aduce numai supărări, cu un pătrat, care e plictisitor, sau cu un hexagon cu mai multe unghiuri. Deja trei unghiuri la triunghi, sunt prea multe!
Soarele e rotund, luna e rotundă, picăturile de ploaie cad în cercuri, am vrut mereu rochii cu buline, rotunzi sunt şi ochii uneori. Şi tot nu ştiu, viaţa e în cercuri sau în valuri?
Soarele e rotund, luna e rotundă, picăturile de ploaie cad în cercuri, am vrut mereu rochii cu buline, rotunzi sunt şi ochii uneori. Şi tot nu ştiu, viaţa e în cercuri sau în valuri?
joi, 18 noiembrie 2010
Parfumul ăla!
Azi m-am aflat într-o situaţie de urgenţă şi a trebui să mă gândesc la un parfum, numai să nu mi se usuce nările. Iată că a funcţionat autosugestia! Mi-am amintit de parfumul primului meu iubit.
Parfumul ăla pe care-l recunosc din zece mii. Parfumul ăla! Nu dăm nume, ca să nu facem reclamă. L-am mai recunscut de-a lungul timpului pe stradă, prin magazine, am zâmbit mereu...
Unuia dintre ulteriorii mei iubiţi i-am spus că nu i se potriveşte deloc, nu-l prinde, îi trebuie altceva, mai dulce, mai puternic.... ce să mai.... nu-l vroiam cu parfumul ăla şi pace.
Altul însă, l-a meritat, parcă mai vroiam să iubesc o dată ca prima oară şi i l-am dăruit. Mi-a spus încântat: "ştii pisoi, mi-au remarcat fetele de la birou parfumul. E foarte mişto!". Ce să vă mai spun, fix de fetele de la birou mă interesa pe mine!
E aşa într-un fel, cum să vă explic.... e parfumul ăla şi zâmbesc chiar şi când scriu despre el!
Parfumul ăla pe care-l recunosc din zece mii. Parfumul ăla! Nu dăm nume, ca să nu facem reclamă. L-am mai recunscut de-a lungul timpului pe stradă, prin magazine, am zâmbit mereu...
Unuia dintre ulteriorii mei iubiţi i-am spus că nu i se potriveşte deloc, nu-l prinde, îi trebuie altceva, mai dulce, mai puternic.... ce să mai.... nu-l vroiam cu parfumul ăla şi pace.
Altul însă, l-a meritat, parcă mai vroiam să iubesc o dată ca prima oară şi i l-am dăruit. Mi-a spus încântat: "ştii pisoi, mi-au remarcat fetele de la birou parfumul. E foarte mişto!". Ce să vă mai spun, fix de fetele de la birou mă interesa pe mine!
E aşa într-un fel, cum să vă explic.... e parfumul ăla şi zâmbesc chiar şi când scriu despre el!
vineri, 5 noiembrie 2010
Mă închin la legile naturii şi salut iubirea, ca scandal
Da, ştiu, v-oţi fi plictisit de Păunescu. O zi întreagă toată lumea a postat melodii pe versurile lui, numărul reacţiilor ne-a copleşit, unii l-au înjurat pentru că a fost comunist, alţii pentru ultimii ani de discuţii la care participa la televizor, şi-au amintit de accidentul de maşină al nevestei sale.
Ce-mi pasă mie? Eu mi-am amintit cât de mult îmi plac unele dintre poeziile lui. Căutându-mi preferata am găsit alta şi mai frumoasă. Poet prost cum o să săriţi cu gura că a fost, mie versurile astea îmi satisfac latura lirică a e-ului:
Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.
M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.
Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.
Ce-mi pasă mie? Eu mi-am amintit cât de mult îmi plac unele dintre poeziile lui. Căutându-mi preferata am găsit alta şi mai frumoasă. Poet prost cum o să săriţi cu gura că a fost, mie versurile astea îmi satisfac latura lirică a e-ului:
Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.
Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.
M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.
Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.
Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.
Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.
Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.
vineri, 29 octombrie 2010
Metode de stors gândurile
În general, înainte de a participa la vreo sindrofie, mi se întâmplă ceva. Gama este extrem de variată: o dată mi-a sărit ulei pe faţă când vroiam să fac ouă prăjite, altădata mi-a căzut un geam de la tren în cap, de nu mai ştiam cum să-mi ascund cucuiul, că mi se rup unghii, nu-mi stă părul, am vreo bătătură, ei astea-s fleacuri!
Azi m-a durut măseaua groaznic, m-am tăiat în fiola de algocalmin şi nu mi se mai oprea sângele, coafeza m-a asigurat că e imposibil ca părul meu să fie aranjat cumva şi-am ajuns acasă cu gândul că tot tre să-mi fac bagajele şi să plec la nuntă.
Am mai zăbovit un pic, lipită de calorifer şi cu fruntea pe geam, uităndu-mă la maşini. Mi se mai întâmplă asta, mai ales iarna, când sunt caloriferele calde şi mi-e frig în mine. Când deodată mi-a venit un gând, de s-a aburit geamul complet şi m-am mirat de mine şi de puterea mea de înţelegere a mecanismelor vieţii: nu putem face un lucru de dragul unui om care nu ne este drag.
Sincer, aş fi preferat să mă trezesc mâine dimineaţă cu un coş din ăla insuficient de copt ca să poată fi stors pe frunte, sau chiar pe nas, i-aş fi venit de hac.
Aşa, eu cu gândul ăsta ce să fac?
Azi m-a durut măseaua groaznic, m-am tăiat în fiola de algocalmin şi nu mi se mai oprea sângele, coafeza m-a asigurat că e imposibil ca părul meu să fie aranjat cumva şi-am ajuns acasă cu gândul că tot tre să-mi fac bagajele şi să plec la nuntă.
Am mai zăbovit un pic, lipită de calorifer şi cu fruntea pe geam, uităndu-mă la maşini. Mi se mai întâmplă asta, mai ales iarna, când sunt caloriferele calde şi mi-e frig în mine. Când deodată mi-a venit un gând, de s-a aburit geamul complet şi m-am mirat de mine şi de puterea mea de înţelegere a mecanismelor vieţii: nu putem face un lucru de dragul unui om care nu ne este drag.
Sincer, aş fi preferat să mă trezesc mâine dimineaţă cu un coş din ăla insuficient de copt ca să poată fi stors pe frunte, sau chiar pe nas, i-aş fi venit de hac.
Aşa, eu cu gândul ăsta ce să fac?
miercuri, 27 octombrie 2010
Ce altceva?
Am terminat greu de citit "Întâlnire cu un necunoscut" a lui Liiceanu. La ultimele trei pagini am adormit cu cartea în mână. Da, recunosc, nu ştiu cum a ajuns pe măsuţă şi nici cum s-a stins lumina! Am citit în hopuri, pentru că mereu cădeam pe gânduri. Şi rumegam. După care n-am prea mai avut chef de scris. Zău, după ce-am citit asta am simţit că nu mai am nimic de spus! Motiv pentru care îmi şi vine în cap mereu reclama Nespresso! What else?
Bine, ar fi trebuit să mai subliniez câte ceva. Dar ce, toată cartea? Oricum o s-o recitesc!
Ciudat sentimentul că nu mai pot scrie, pentru că după ce am citit "Uşa interzisă" mi-a venit cheful de scris! Şi curajul! Şi chiar am scris în perioada aia!
Acum... nu ştiu. Mi-au rămas însă în minte trei lucruri, pe care o să le citez din memorie, căci dacă iau cartea de pe măsuţa de la capul patului, mă apuc iar de citit, mă inhib şi nu mai scriu.
Zice că tot certându-ne cu oamenii în gând, ajungem să-i urâm. Mi-am asumat-o! N-am încercat un sentiment de ură profundă faţă de cineva, dar, după prea multe certuri în gând, s-a uscat şi mi-a căzut omul de la suflet. Şi, dacă mi-e prea greu să vorbesc scriu! Desigur, un feed-back la cald, o privire, un gest sunt mult mai de folos în certurile cu tine decât scrisul, rămas de multe ori fără ecou. Dar faţă de certurile în gând... Când nu mai scriu, nu mai eşti! Nu te usca, agaţă-mi-te de suflet să nu cazi şi citeşte, chiar şi când te cert!
Şi... purtăm cu noi responsabiltatea stării celuilalt. Ştiţi, cum suntem noi trişti când ei sunt trişti şi devenim şi mai trişti când încercăm să le smulgem un zâmbet şi nu reuşim! Când îi întrebăm ce ai?, de ce eşti suparat?, ce s-a întâmplat?, pot să fac ceva? şi soarele iese sau intră în noi în funcţie de cum reuşim să alinăm tristeţea. Mai ţineţi voi minte cum e să-ţi răspundă nu ştiu ce am, nu, nu poţi face nimic şi de-odată coboară vina peste noi şi ne simţim noi responsabili? Pentru că noi ar trebui să putem face ceva! Deci suntem trişti pentru că ei sunt trişti, pentru că noi suntem trişti, pentru că ei sunt trişti and so go on! Şi parcă bucuria nu-i chiar aşa contagioasă şi transmisibilă.
Câţi ani ne trebuie ca să reuşim "să ne dăm" sufletul? Zeci de ani, spune Liiceanu, în care trebuie mai întâi să facem pace cu noi, pentru ca mai apoi să putem da.
Pace din aia în care avem răspunsul la întrebarea ce ai şi nici nu ne mai certăm în gând cu nimeni? Senin? Vrei un colţ de senin? Îl vrei pe tot?
Bine, ar fi trebuit să mai subliniez câte ceva. Dar ce, toată cartea? Oricum o s-o recitesc!
Ciudat sentimentul că nu mai pot scrie, pentru că după ce am citit "Uşa interzisă" mi-a venit cheful de scris! Şi curajul! Şi chiar am scris în perioada aia!
Acum... nu ştiu. Mi-au rămas însă în minte trei lucruri, pe care o să le citez din memorie, căci dacă iau cartea de pe măsuţa de la capul patului, mă apuc iar de citit, mă inhib şi nu mai scriu.
Zice că tot certându-ne cu oamenii în gând, ajungem să-i urâm. Mi-am asumat-o! N-am încercat un sentiment de ură profundă faţă de cineva, dar, după prea multe certuri în gând, s-a uscat şi mi-a căzut omul de la suflet. Şi, dacă mi-e prea greu să vorbesc scriu! Desigur, un feed-back la cald, o privire, un gest sunt mult mai de folos în certurile cu tine decât scrisul, rămas de multe ori fără ecou. Dar faţă de certurile în gând... Când nu mai scriu, nu mai eşti! Nu te usca, agaţă-mi-te de suflet să nu cazi şi citeşte, chiar şi când te cert!
Şi... purtăm cu noi responsabiltatea stării celuilalt. Ştiţi, cum suntem noi trişti când ei sunt trişti şi devenim şi mai trişti când încercăm să le smulgem un zâmbet şi nu reuşim! Când îi întrebăm ce ai?, de ce eşti suparat?, ce s-a întâmplat?, pot să fac ceva? şi soarele iese sau intră în noi în funcţie de cum reuşim să alinăm tristeţea. Mai ţineţi voi minte cum e să-ţi răspundă nu ştiu ce am, nu, nu poţi face nimic şi de-odată coboară vina peste noi şi ne simţim noi responsabili? Pentru că noi ar trebui să putem face ceva! Deci suntem trişti pentru că ei sunt trişti, pentru că noi suntem trişti, pentru că ei sunt trişti and so go on! Şi parcă bucuria nu-i chiar aşa contagioasă şi transmisibilă.
Câţi ani ne trebuie ca să reuşim "să ne dăm" sufletul? Zeci de ani, spune Liiceanu, în care trebuie mai întâi să facem pace cu noi, pentru ca mai apoi să putem da.
Pace din aia în care avem răspunsul la întrebarea ce ai şi nici nu ne mai certăm în gând cu nimeni? Senin? Vrei un colţ de senin? Îl vrei pe tot?
miercuri, 20 octombrie 2010
Am două fete: Elena și Ioana! Anul ăsta le mărit!
Aseară PDL-iștii au votat greșit în Camera Deputaților. Au ascultat de liderul lor, domnul Mircea Toaer. Au zis că le face semn: în sus, în jos, el le arată cum să voteze, iar aseară nu le-a arătat bine. Doar nu v-ați fi așteptat să voteze în folosul cetațeanului care i-a votat uninominal, unii au aflat de la televizor ce s-a întâmplat. Eroare, ne-eroare, eu nu mai știu, dar azi mi-am dat seama că eroarea numită Băsescu e de ne-corectat.
Atât de gravă e, încât am vazut primul om înnebunit de președinte.
S-a întâmplat așa: a urcat la Plaza în tramvai, odată cu mine. S-a așezat pe un scaun, părea un domn respectabil, de vreo 60 de ani, cu șapcă, sacoșă de rafie, nu se legăna, încât să-l suspectăm că e beat. A început monologul:
Păi ce să vă spun, am două fete! Ioana și Elena! Hă! Hă! Hă! Anul ăsta tre să le mărit pe amândouă! Ce dacă sunt divorțate! Hă! Hă! Hă! (n.r. pesemne ca tată și-ar fi dorit să fi fost și Elena măritată. Măcar o dată!) Deci le găsesc eu ceva! Sunt fetele lu tata, nu a lu mama! Ha! Ha! Ha! Si Vadim și Medvedev au tot două fete! Și Merkel și Sarkozy la fel! Hă! Hă! Hă! Adică Merkel nu are, ea nu face! Pe nevasta mea o cheamă Maria! 12 ani am fost pe vapor. Am băut rom Jamaica. Pe mări am fost, mai bine mă duceam pe un lac! Hă! Hă! Hă!
Deci subiectul a fost dezbătut pe larg, calm, pe parcursul celor șapte stații, până am coborât eu. Traian Băsescu cu sacoșă de rafie a rămas în tramvai.
Știe cineva, există la spitalele de boli nervoase saloane cu basești, boci, toaderi, vadimi, udre? Care aveți cunoștințe în ambulatoarele de specialitate, sugerați-le că n-ar fi rău să se documenteze la TVR1 și B1, să știe cum să abordeze subiecții!
Domnu președinte, trimiteți băieții pe linia lui 41, că e unul care se dă tatăl fetelor dumneavoastră și nu doar de bine le vorbește. M-am exprimat în cel mai eufemistic mod posibil în textul de mai sus!
P. S. ULTIMUL STINGE LUMINA!
Atât de gravă e, încât am vazut primul om înnebunit de președinte.
S-a întâmplat așa: a urcat la Plaza în tramvai, odată cu mine. S-a așezat pe un scaun, părea un domn respectabil, de vreo 60 de ani, cu șapcă, sacoșă de rafie, nu se legăna, încât să-l suspectăm că e beat. A început monologul:
Păi ce să vă spun, am două fete! Ioana și Elena! Hă! Hă! Hă! Anul ăsta tre să le mărit pe amândouă! Ce dacă sunt divorțate! Hă! Hă! Hă! (n.r. pesemne ca tată și-ar fi dorit să fi fost și Elena măritată. Măcar o dată!) Deci le găsesc eu ceva! Sunt fetele lu tata, nu a lu mama! Ha! Ha! Ha! Si Vadim și Medvedev au tot două fete! Și Merkel și Sarkozy la fel! Hă! Hă! Hă! Adică Merkel nu are, ea nu face! Pe nevasta mea o cheamă Maria! 12 ani am fost pe vapor. Am băut rom Jamaica. Pe mări am fost, mai bine mă duceam pe un lac! Hă! Hă! Hă!
Deci subiectul a fost dezbătut pe larg, calm, pe parcursul celor șapte stații, până am coborât eu. Traian Băsescu cu sacoșă de rafie a rămas în tramvai.
Știe cineva, există la spitalele de boli nervoase saloane cu basești, boci, toaderi, vadimi, udre? Care aveți cunoștințe în ambulatoarele de specialitate, sugerați-le că n-ar fi rău să se documenteze la TVR1 și B1, să știe cum să abordeze subiecții!
Domnu președinte, trimiteți băieții pe linia lui 41, că e unul care se dă tatăl fetelor dumneavoastră și nu doar de bine le vorbește. M-am exprimat în cel mai eufemistic mod posibil în textul de mai sus!
P. S. ULTIMUL STINGE LUMINA!
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Materiale de construcţii
- Tu ce-ai în suflet?
- Păi nisip. Mă cam apasă, cred că s-a udat! Mi-e să nu se pietrifice!
- Atunci fă repede un castel! Măcar să împietrească frumos!
- Păi nisip. Mă cam apasă, cred că s-a udat! Mi-e să nu se pietrifice!
- Atunci fă repede un castel! Măcar să împietrească frumos!
vineri, 15 octombrie 2010
Cu voluptatea unei bombe de efect
N-am avut, n-am avut timp sa scriu. Din fericire, mai sunt tipi din ăştia ca Minulescu care s-au priceput la vremea lor să lege nişte chestii. Bine, nu c-aş fi întru totul de acord, dar aşa, măcar de sanchi... sau de bienvenue, one way or antother. Mai mult....
Romanţa răspunsului mut
Ce văd!…
E-adevărat?…
Tu eşti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai trăieşti?…
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?…
Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce ştii…
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii …
Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?…
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?…
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?…
De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?…
Dar tu mai ştii după câţi ani?…
Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Răspunde-mi “Da”…
Răspunde-mi “Nu” -
Totuna mi-e!…
Ştii tu de ce -
La tine “Nu” şi “Da” nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!…
De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?…
Răspunde-mi!…
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…
Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura – mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…
Ion Minulescu
Romanţa răspunsului mut
Ce văd!…
E-adevărat?…
Tu eşti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai trăieşti?…
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?…
Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce ştii…
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii …
Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?…
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?…
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?…
De ce zâmbeşti?
E-adevărat?…
Te-ai răzgândit?…
Ne-am împăcat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?…
Dar tu mai ştii după câţi ani?…
Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Răspunde-mi “Da”…
Răspunde-mi “Nu” -
Totuna mi-e!…
Ştii tu de ce -
La tine “Nu” şi “Da” nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!…
De ce te temi?…
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?…
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?…
Răspunde-mi!…
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…
Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?…
Ce nou secret îmi mai ascunzi?…
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura – mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut…
Nu gura…
Ci răspunsul mut!…
Ion Minulescu
miercuri, 13 octombrie 2010
Aşezaţi cuvintele în ordine crescătoare:
nu ştiu, mi-e frig, au îngheţat cuvintele, vreau, nu vreau, cred, nu cred, iarbă, ştiu, mi-e somn, unde, cine, nu mai ştiu, pot, corect, indiferenţă, încearcă, ploaie, căldură, cum, dacă, dimineaţă, linişte, ochi, stele, săbii, fluturi, niciodată, geană, tunel, tei, nisip, braţe, în braţe, virgulă, curcubeu, chitară, scorţişoară, verde, maci, deget, suflet, rouă, fereastră, punte, capitol, papuci, scoici, fum, intrebare, acum, semn de întrebare, întrebarea semnului întrebării, de ce, semnul de întrebare al întrebării, portocală, frunze, coasă, iar
Hai dormi, îţi fac eu prin păr!
Hai dormi, îţi fac eu prin păr!
marți, 12 octombrie 2010
The way IT should have been
Ca şi cum
Ştim amîndoi că sîntem miliarde,
Şi nu numai doi, ca acum,
Iar asta ne doare, ne arde,
Dar hai să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem trecători,
Şi poate nici măcar pe-acelaşi drum.
Cu picioarele pe pămînt, cu capetele în nori,
Hai, totuşi, să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem doar bărbatul şi femeia
Iar restu-i numai vînt, vertical ca un fum,
Şi în genunchi te rog ca, tocmai de aceea,
Să ne iubim pînă la capăt ca şi cum.
Constantin Creţan
Ştim amîndoi că sîntem miliarde,
Şi nu numai doi, ca acum,
Iar asta ne doare, ne arde,
Dar hai să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem trecători,
Şi poate nici măcar pe-acelaşi drum.
Cu picioarele pe pămînt, cu capetele în nori,
Hai, totuşi, să ne iubim ca şi cum.
Ştim amîndoi că sîntem doar bărbatul şi femeia
Iar restu-i numai vînt, vertical ca un fum,
Şi în genunchi te rog ca, tocmai de aceea,
Să ne iubim pînă la capăt ca şi cum.
Constantin Creţan
luni, 11 octombrie 2010
Cum ai ieşit din coşciug şi ţi-ai făcut cont pe FB, Paraschivo?
"Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui", spune porunca a treia.
La ce s-or fi gândit cei care au făcut contul de Facebook al Sfintei Parascheva? Ce-or fi crezut ei că or să posteze oamenii pe acel perete?
Scurtă analiză:
Categoria 1: oamenii care postează rugăciuni.
Categoria 2: oamenii care fac mişto de rugăciuni, de cont, de tot....
Categoria 3: anunţuri publicitare diverse
Spicuim (posturi ne-editate):
Sfanta paraschiva OF iasi...Pai ori e saint paraschiva ori e sf p. din iasi...Ori suntem englezi ori nu mai suntem?? A,si apropo:cum ai reusit sa iesi din cosciug si sa iti faci pagina de facebook,paraschivo?
Bai ahtiatilor de ortodoxism, voi cei care spuneti ca sunteti crestini, daca ati ajuns sa faceti cont de facebook(site de socializare) la o moarta, asa zisa sfanta, ce ati vrea sa linga oasele defunctei si pe monitor? PROSTILOR!! VAI DE TARA ASTA !!
sf parascheva e frumy rau :*:* muah muah muah :*poop dolshe j pufos [:X] ar trebui sa zambesti mai des, ai un zambet foarte frumos, pwp! :*:*
lasi si mie id tau?
Sfaturi utile pentru organizarea "Balul bobocilor" 2010 / Poze | Muzica | Video din Mega Discoteca Tineretului - Costinesti
SC TRANS STEFANY 37 SRL OFERTA TRANSPORT - marfuri generale intern cit si local cu urmatorul parc de masini: Mercedez Benz izoterma 3,5 T - 16 mc/ 6 Euro paleti/ 2 tone util/ L = 4,10, l = 2,00, h = 1,80......
Oferim consultatii oftalmologice gratuite persoanelor care isi serbeaza onomastica de Sf. Parascheva.
Şi eu mai mult de atât nu mai pot!
Am întrebat un preot cum să mă rog, pentru că nu ştiu. Mi-a spus că rugăciunea ajunge unde trebuie, uneori e suficient să priveşti la cer. Dar nu putem să-l uităm pe Ţuţea: "În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer". Şi nu putem să uităm că rugăciunea ar trebui să fie cel mai intim lucru.
Poate ajung şi rugăciunile de pe Facebook, intime aşa, între tine şi cei 5.500 de prieteni!
P.S. mai e o rugăciune, nu ştiu unde s-o încadrez, un băiat, Valy a postat asta
Sfanta Paraschieva indeplineste-mi si mie o dorinta: Imi doresc un autoturism DACIA 1300 ! Fabricat din 1972 pana in 1982 !
La ce s-or fi gândit cei care au făcut contul de Facebook al Sfintei Parascheva? Ce-or fi crezut ei că or să posteze oamenii pe acel perete?
Scurtă analiză:
Categoria 1: oamenii care postează rugăciuni.
Categoria 2: oamenii care fac mişto de rugăciuni, de cont, de tot....
Categoria 3: anunţuri publicitare diverse
Spicuim (posturi ne-editate):
Sfanta paraschiva OF iasi...Pai ori e saint paraschiva ori e sf p. din iasi...Ori suntem englezi ori nu mai suntem?? A,si apropo:cum ai reusit sa iesi din cosciug si sa iti faci pagina de facebook,paraschivo?
Bai ahtiatilor de ortodoxism, voi cei care spuneti ca sunteti crestini, daca ati ajuns sa faceti cont de facebook(site de socializare) la o moarta, asa zisa sfanta, ce ati vrea sa linga oasele defunctei si pe monitor? PROSTILOR!! VAI DE TARA ASTA !!
sf parascheva e frumy rau :*:* muah muah muah :*poop dolshe j pufos [:X] ar trebui sa zambesti mai des, ai un zambet foarte frumos, pwp! :*:*
lasi si mie id tau?
Sfaturi utile pentru organizarea "Balul bobocilor" 2010 / Poze | Muzica | Video din Mega Discoteca Tineretului - Costinesti
SC TRANS STEFANY 37 SRL OFERTA TRANSPORT - marfuri generale intern cit si local cu urmatorul parc de masini: Mercedez Benz izoterma 3,5 T - 16 mc/ 6 Euro paleti/ 2 tone util/ L = 4,10, l = 2,00, h = 1,80......
Oferim consultatii oftalmologice gratuite persoanelor care isi serbeaza onomastica de Sf. Parascheva.
Şi eu mai mult de atât nu mai pot!
Am întrebat un preot cum să mă rog, pentru că nu ştiu. Mi-a spus că rugăciunea ajunge unde trebuie, uneori e suficient să priveşti la cer. Dar nu putem să-l uităm pe Ţuţea: "În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer". Şi nu putem să uităm că rugăciunea ar trebui să fie cel mai intim lucru.
Poate ajung şi rugăciunile de pe Facebook, intime aşa, între tine şi cei 5.500 de prieteni!
P.S. mai e o rugăciune, nu ştiu unde s-o încadrez, un băiat, Valy a postat asta
Sfanta Paraschieva indeplineste-mi si mie o dorinta: Imi doresc un autoturism DACIA 1300 ! Fabricat din 1972 pana in 1982 !
duminică, 10 octombrie 2010
Specializare pentru ochi şi gât
În general doctorii sunt pentru nas, gât şi urechi sau pentru ochi sau pentru organele interne sau pentru dinţi. Poate ăsta e motivul pentru care nu putem să tratăm toate bolile de-odată! De ce să nu le luăm pe rând? Pentru că semnele clinice se manifestă simultan!
Care-i legătura dintre ochi si gât? Când te inundă lacrimile şi trebuie să le ţii bine ascunse te doare în gât!
Dar dintre inimă şi dinţi? Când simţi că ritmul cardiac nu e normal, strângi tare din maxilar! Tare!
Există vreun medic pentru melodia asta?
Care-i legătura dintre ochi si gât? Când te inundă lacrimile şi trebuie să le ţii bine ascunse te doare în gât!
Dar dintre inimă şi dinţi? Când simţi că ritmul cardiac nu e normal, strângi tare din maxilar! Tare!
Există vreun medic pentru melodia asta?
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Tu ce-ai lăsa în urma ta?
N-am sădit un pom. Nu am construit o casă. Nu am un copil. Dacă mâine aş muri, ce-ar rămâne în urma mea?
Doar mii de rânduri scrise. În rest, nu am lăsat urme.
Şi bine zicea Nichita, când zicea... "lăsăm doar nişte sentimente". Ce sentimente aş lăsa în urmă? Aş vrea să cred că nu de ură, pentru că nu am vrut să fac nimănui rău deliberat, am încercat să-mi repar greşelile şi n-am urât. Deci, de ce m-ar urî cineva? Mai degrabă genul care întinde şi celălat obraz, sufăr când mă lovesc oamneii dragi şi iert. Cine sunt eu să nu iert? Şi mai ales, cine sunt eu ca să judec? Încerc să ignor oamenii care nu-mi sunt dragi!
Nu sunt un înger fără de prihană şi niciunul dintre sentimentele care fac oamenii mici nu mi-a fost străin, dar mă apăr de invidie, bârfă, gelozie, trufie cu dragoste, simpatie, empatie...
Lucrurile se strică, faptele se uită, vorbele zboară, uităm... Oare rămâne măcar un zâmbet în urma mea? Dacă trebuie neapărat să rămână ceva, eu asta îmi doresc! Doar dacă trebuie neapărat, eu nu ţin să-şi amintească cineva de mine!
Ascultă-l pe Nichita!
Doar mii de rânduri scrise. În rest, nu am lăsat urme.
Şi bine zicea Nichita, când zicea... "lăsăm doar nişte sentimente". Ce sentimente aş lăsa în urmă? Aş vrea să cred că nu de ură, pentru că nu am vrut să fac nimănui rău deliberat, am încercat să-mi repar greşelile şi n-am urât. Deci, de ce m-ar urî cineva? Mai degrabă genul care întinde şi celălat obraz, sufăr când mă lovesc oamneii dragi şi iert. Cine sunt eu să nu iert? Şi mai ales, cine sunt eu ca să judec? Încerc să ignor oamenii care nu-mi sunt dragi!
Nu sunt un înger fără de prihană şi niciunul dintre sentimentele care fac oamenii mici nu mi-a fost străin, dar mă apăr de invidie, bârfă, gelozie, trufie cu dragoste, simpatie, empatie...
Lucrurile se strică, faptele se uită, vorbele zboară, uităm... Oare rămâne măcar un zâmbet în urma mea? Dacă trebuie neapărat să rămână ceva, eu asta îmi doresc! Doar dacă trebuie neapărat, eu nu ţin să-şi amintească cineva de mine!
Ascultă-l pe Nichita!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)