În general, înainte de a participa la vreo sindrofie, mi se întâmplă ceva. Gama este extrem de variată: o dată mi-a sărit ulei pe faţă când vroiam să fac ouă prăjite, altădata mi-a căzut un geam de la tren în cap, de nu mai ştiam cum să-mi ascund cucuiul, că mi se rup unghii, nu-mi stă părul, am vreo bătătură, ei astea-s fleacuri!
Azi m-a durut măseaua groaznic, m-am tăiat în fiola de algocalmin şi nu mi se mai oprea sângele, coafeza m-a asigurat că e imposibil ca părul meu să fie aranjat cumva şi-am ajuns acasă cu gândul că tot tre să-mi fac bagajele şi să plec la nuntă.
Am mai zăbovit un pic, lipită de calorifer şi cu fruntea pe geam, uităndu-mă la maşini. Mi se mai întâmplă asta, mai ales iarna, când sunt caloriferele calde şi mi-e frig în mine. Când deodată mi-a venit un gând, de s-a aburit geamul complet şi m-am mirat de mine şi de puterea mea de înţelegere a mecanismelor vieţii: nu putem face un lucru de dragul unui om care nu ne este drag.
Sincer, aş fi preferat să mă trezesc mâine dimineaţă cu un coş din ăla insuficient de copt ca să poată fi stors pe frunte, sau chiar pe nas, i-aş fi venit de hac.
Aşa, eu cu gândul ăsta ce să fac?
Acuma ca v-ati cunoscut, va acomodati unul cu altul, tu si gandul tau.
RăspundețiȘtergere