vineri, 5 noiembrie 2010

Mă închin la legile naturii şi salut iubirea, ca scandal

Da, ştiu, v-oţi fi plictisit de Păunescu. O zi întreagă toată lumea a postat melodii pe versurile lui, numărul reacţiilor ne-a copleşit, unii l-au înjurat pentru că a fost comunist, alţii pentru ultimii ani de discuţii la care participa la televizor, şi-au amintit de accidentul de maşină al nevestei sale.

Ce-mi pasă mie? Eu mi-am amintit cât de mult îmi plac unele dintre poeziile lui. Căutându-mi preferata am găsit alta şi mai frumoasă. Poet prost cum o să săriţi cu gura că a fost, mie versurile astea îmi satisfac latura lirică a e-ului:


Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi



Altceva nu-i nimic
Şi mereu mă complic
Şi ce simplu mi-ar fi,
Dacă nu te-aş iubi.

 

Dacă m-aş lua după pretexte,
dacă-aş trage unde e uşor,
nici nu trebuia s-aud de tine
şi-mi era mai de folos să mor.

M-am băgat de bună voie slugă,
dragostei morale ce ţi-o port,
dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
să privesc destinul ca pe-un sport.

Nu-i o simplă încăpăţânare,
pentru un ambiţios pariu,
dar aleg o cale complicată,
tocmai din motivul că sunt viu.

Eu detest relaţia burgheză,
decorată circumstanţial,
mă închin la legile naturii
şi salut iubirea, ca scandal.

Mama ei de viaţă prefacută,
tatăl ei de soartă la mezat,
te iubesc în felul unui trăznet,
te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
cu acest fel de a trăi al meu,
totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
dragostea e o dificultate,
fără care-ar fi cu mult mai greu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu