A cam trecut un an de bloggereala. Slab, recunosc, din lipsa de timp, de insipratie, de chef.
Cel mai frumos lucru pe care mi l-a adus blogul asta a fost un compliment face to face. Cineva n-a mai vrut sa-mi dea like, ci m-a oprit in drum si mi-a spus "ştii, mi-a plăcut şi am vrut să-ţi spun personal". Şi mi-a mai spus că se regăseşte uneori în rândurile mele.
Şi eu mă regăsesc în rândurile altor oameni. Din fericire, suntem toţi diferiţi, dar avem atât de multe lucruri în comun şi toţi venim din acelaşi sâmbure de divinitate, încât ni se întâmplă să simţim că ne bate inima altcuiva în piept.
Azi e soare. E una dintre cele mai frumoase toamne pe care mi le amintesc.
Şi-am avut în ultimul timp revelaţia că tot răul e spre bine şi că trebuie doar să crezi şi să vrei. Şi acolo unde nu mai credeai că e lumină, unde credeai că nu mai poţi, că nu mai vrei e şi o parte luminoasă. Nu toţi avem norocul s-o găsim, poate că şi eu o să o pierd, mai repede sau mai târziu, dar ea există. Şi aripile frânte în zbor se repară şi dacă nu se repară există proteze şi zborul nu ţi-l ia nimeni. Sunt oameni care îţi aduc soarele sau ploaia. Zborul, cu o aripă sau două e al tău, nu ţi-l aduce nimeni. Zborul e sus.
Ai grijă de zborul tău!
Profitaţi de mine cât sunt într-o dispoziţie optimistă. La bilanţul pe care îl fac din toamnă în toamnă am ieşit bine. A fost un an mai bun decât alţii şi încerc, zilnic, sa nu uit să mulţumesc pentru asta.
Să zburăm, deci! Ne vedem prima curbă la stânga din Calea Lactee!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu