Dor de scris

Demult nu mai scrisesem. Uitasem parca cum e. Uitasem. Şi nu-mi pot aminti. Nici cum e sa scrii, nici cum e să zâmbeşti. Să lăsăm de-o parte, zic, un hohot de râs, din toată inima. Inima e prea ocupată. Luptă să bată. Aveam doar o întrebare, retorică, tu ce faci când nimicul se tranformă în scrum? Şi încă una, şi mai retorică. De ce sunt oameni care te lovesc până la nefiinţă şi continuă să te lovească, chiar şi în nefiinţă?