Azi e aşa: de azi dimineaţă public comentarii pe Pandoras în care cel puţin 50 de oameni, ce spun eu 50, cel putin 75 de oameni dau cu pietre tare. Pentru simplul fapt ca m-a indignat o smeherie. Nu i-am numărat pe cei care mă făceau proastă. Am luat-o pentro o greşeală care nu a fost a mea. Şi o iau în continuare.
Acu, voi ăştia care mă ştiţi mai binişor, nu de pe blog, majoritatea ma cunoaşteţi, ştiţi şi că iau foc la nedreptate. Luasem şi eu atitudine şi uite, am devenit caz de studiat la facultate, despre cum nu-şi verifică jurnaliştii sursele. Era un joc de-a măsurat muşchii şi şmecheria, despre care eu nu ştiam şi eu vorbeam de principii. Deontologie, chestii.... ar trebui să-mi vină să râd, dar nu-mi vine. Îmi amintesc că trăiesc în România, ţară de şmecheri.
Zău că m-a luat tristeţea. Prea puţini oameni au sesizat ce vroiam eu să spun, prea mulţi au plasat totul într-un context de luptă. Mă întristează şi că niciunul dintre oamenii pentru care mi-am luat-o eu nu a zis nimic. Dar nimic.
Ştiu că nu de opinia bloggerilor depinde munca mea. Dar chiar şi aşa, cât de gros tre să ai şoriciul să rămâi impasibil?
Şi după toate astea, rămân la aceeaşi idee: un om, un blogger de notorietate, a publicat o informaţie care inducea în eroare. Pe lângă jurnalistul care a muşcat, care nu-i începător, au muşcat şi cititorii lui. Victime colaterale. Dar el nu-i cu nimic vinovat, a vrut doar să păcălească, ce, nu-i normal aşa?
De-aia zic, discut şi eu aici cu mine, că n-am cu cine, eu aici fiind în spaţiu privat, aş putea să vă spun orice. Dar decât să vă zic orice, mai bine nu vă mai zic nimic.
Nici muzică n-am. Am obosit!
Update. Am găsit o muzică tare dragă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu