Se odihnise un pic pe un divan făcut dintr-un nimbus şi un cumulus. Demult nu mai avusese timp doar pentru ea. Fusese un segment dintr-un perfect stol, ca stolurile în formă de V pe care le deseneză copiii. A ajuns singură în ţările calde. Restul se pierduseră în furtuni, pe drum. A vrut să intre în alt stol, dar n-a putut, nu s-a adaptatşi nu s-a sincronizat cu segmentul corespondent din aripa stângă (ea de obicei zbura pe dreapta). Chiar şi o banală batere din aripi poate sfârşi prost atunci când segmnetul pereche nu mai e. S-a retras şi a plecat singură. Se oprise pe norii ăştia doi pentru că i se părea că acolo i-a pierit în gol perechea. S-a ridicat şi s-a aşezat pe linia orizontului cu aripile larg defăcute, dar nu reuşea să se hotărască încotro s-o apuce. Tot albastrul era în jurul ei şi îi era prea greu de ales, iar pe linia asta a orizontului era ca un acrobat la circ, nu putea să mai stea mult.
Nu cu siguranţă, albastrul nu o va ajuta să se hotărască, e prea albastru. Dacă merge acasă, nimic nu o să mai fie la fel. Dacă se întoarce la tropic, poate ar fi o şansă să îl vadă venind cu alt stol. Dar dacă s-a dus cu alt stol sau chiar poate singur, ca ea, acasă, şi o aşteaptă acolo? Sau dacă ar pleca spre o direcţie total necunoscută? A închis ochii şi s-a lăsat purtată de un vânt duios, bătând doar când şi când din aripi, cât să nu cadă. Se va opri probabil pe alţi doi nori când va fi obosit, căutând cu privirea locul unde l-a pierdut. Oare acolo era? S-a învârtit în cerc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu