Indirect
Nu te mai pot privi decît indirect,
De fiecare dată, cu boltă.
Lumina se curbează către tine, imperfect,
Se descompune-n spectru, se revoltă.
Nu te mai pot striga decît ocolit,
Cu nume de lucruri îndepărtate,
Şi, abia după ce de ele s-a izbit,
Strigătul, spart în ecouri, spre tine străbate.
Nu mi te mai pot nici măcar aminti
Decît printr-un tunel de oglinzi, al uitării,
La capătul căruia se face prima zi,
Cu neliniştea de-atunci, a noastră, a mării.
Constantin Cretan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu